luni, 25 iulie 2011

Sex on the beach: preferatul romanticilor

Sex on the beach este preferatul romanticilor, bântuie gândurile a 60% dintre români, potrivit unui sondaj.

Potrivit unui sondaj realizat în America, o persoană din trei ia o boală venerică în timpul verii, iar în jur de 30% dintre cei infectaţi nici măcar nu ştiu asta, pentru că nu prezintă simptome. Rata avorturilor creşte alarmant în urma iubirilor de-o vară, în Statele Unite aproape 100.000 de adolescente rămân însărcinate an de an.
De aceea, nu putem să nu te batem la cap: protecţie, protecţie şi iar protecţie! Poartă mereu prezervative cu tine, ca să le ai la îndemână în caz de nevoie. Nu-ţi este îngăduit să te laşi dusă de val şi să cedezi presiunilor de tipul "cine se mai gândeşte la protecţie, acum când ne iubim cu atâta foc". Ţine mereu minte că poţi chiar să plăteşti cu viaţa o clipă de plăcere.
Aşa că nu te baza prea mult pe pastila de a doua zi, nici pe alte metode care doar te apără de o sarcină nedorită. Bolile cu transmitere sexuală pot avea urmări cumplite.Iubiri estivale în cifre90% dintre americani şi 75% dintre francezi spun că au trăit măcar o dată în viaţă o iubire de-o vară. Doar 8% dintre americani declară că dragostea de-o vară s-a transformat în dragostea de-o viaţă. 40% dintre persoanele chestionate şi-au înşelat partenerii în timpul verii.

În toată aventură estivala care implică soare, valuri, bronz, femei şi distracţie, nu e greu să îţi depăşeşti anumite limite. Poate că vrei să rămâi 'cuminte' şi să te bronzezi alături de persoană iubită sau ai chef să savurezi un 'Sex on the beach' împreună cu fetele în bikini care îţi zâmbesc pe plajă, informeză kudika.ro
 
Atenţie la spectatori!
 
Mirosul mării, briza plăcută, sunetul valurilor... tot universul 'lucreaza' în favoarea ta şi a micilor tale plăceri, însă riscul de a fi prins pe plajă în postură indecenţă alături de o tipă, nu e tocmai plăcut, mai cu seamă când oamenii legii se află printre spectatori. Nu numai că vi se va cere să închiriaţi o cameră la hotel, dar amendă s-ar putea să usture mai rău decât soarele prânzului.
  
Teren ostil?
 
Dacă ai de ales între o plajă cu nisip fîn şi una cu scoici şi pietricele, mergi pe variantă mai puţin abrazivă Deşi în momentul respectiv s-ar putea să nu-ţi pese unde te aşezi, gândeşte-te că, mai târziu, hainele tale de vară ar putea deveni inutile, pentru că nu îţi vor acoperi vânătăile şi zgârieturile de pe corp.
 
Ai grijă la ultraviolete! E drept că cele mai multe escapade amoroase au loc noaptea, însă expunerea insistenţă la soare cu câteva ore înainte de apus, ar putea face că zonele mai sensibile ale pielii să resimtă în mod neplăcut atingerile celuilalt.
 
Citeşte mai multe aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu